Haideti sa vorbim un pic despre Chile, de Sori Tigaeru

M-am gandit sa va scriu cateva cuvinte despre Chile, pentru ca mi se pare o tara despre care nu se vorbeste suficient. Si cand zic „suficient”  nu ma refer doar la Torres del  Paine, despre care stim deja, probabil, cate ceva.

Ma bucur ca, dupa aproximativ doi ani, inca mai port emotia calatoriei mele acolo. Am trait in Chile cateva episoade de viata, povesti pe care le-am urcat, mai apoi, pe blog. Important este ca emotia a ramas si ca pot acum sa imi aduc aminte despre ceea ce numeam atunci „calatoria vietii mele”.  Si am plecat, singura.

M-am hotarat sa merg in Chile dintr-o simpla curiozitate: voiam sa ajung, de fapt, in Bolivia, la Salar de Uyuni. Insa, pana acolo, aveam sa descopar minunatul  Santiago de Chile – capitala tarii aflata la baza Anzilor, Valparaiso – orasul patrimoniu UNESCO datorita grafitti-urilor de pe stradutele inguste si intortochiate care serpuiesc centrul,  desertul Atacama cu lagune si peisaje selenare si, nu in ultimul rand, oamenii care mi-au parut a fi cea mai importanta sursa de inspiratie pentru un calator.

Santiago de Chile

Valparaiso

Valparaiso

Partea amuzanta a calatoriei s-a aratat inca dinainte sa plec, atunci cand le-am comunicat parintilor mei ca plec in Chile. Mama a fost cea care a reactionat autentic, avertizandu-ma sa nu care cumva sa ma fure „aia pe acolo, sa te bage in vr-un trib”. Moment in care am realizat ca da, voi face bine daca voi scrie si voi informa lumea despre cum e in Chile.

M-am documentat ce m-am documentat, am aflat ca nu am nevoie de viza pentru a merge in Chile, lucru foarte important de stiut, si am inceput sa-mi configurez bagajul. In functie de locurile pe care urma sa le vizitez, stiam deja ca va trebui sa adopt varinta imbracatului in straturi. Internetul asta e un loc mare si foarte prietenos, atunci cand trebuie, si asa am aflat ca vor urma momente cand ma voi afla la -10 grade, iar la diferenta de 5 ore totul se va schimba, ajungand la 30 de grade. Desi in scris poate parea nesemnificativ, in realitate va zic eu, testat pe pielea mea, se simte. Se simte bine de tot. Asa ca mai bine sa ai de unde da jos, decat sa tot te incarci cu haine.

Dupa un zbor din Madrid catre Santiago si cateva sticlute bune de vin rosu mai tarziu, ma aflam in Santiago de Chile, unde cazarile sunt diverse (hosteluri, case particulare si hoteluri, ca peste tot in lume). Am fost in prima seara sa masor pulsul orasului in cea mai potrivita zona, Bellavista, unde puteti experimenta viata de noapte din Santiago.  Un oras verde, cosmopolit partial, cu parcuri si targuri, centre de distractie care m-au tinut ocupata pret de cateva zile pana cand aveam sa ma imbarc pentru zborul din Santiago catre Calama, cel mai apropiat aeroport de desertul Atacama si micutul dar foarte incapatorul orasel de la intrarea in desert, San Pedro de Atacama. Un fel de Vama Veche, doar ca pe uscat.

Poate ca stiti, poate ca nu, insa desertul Atacama este cel mai uscat desert din lume, si pe langa asta este aflat la peste 2200 m altitudine. Iar ascensiunile sunt destul de dure. Daca le faci cu masina/bus-ul, este bine ca atunci cand ajungi pe la 4800m-5000m, sa nu faci miscari bruste si sa te asiguri ca ai la purtator cateva frunze de coca.

San Pedro de Atacama

San Pedro de Atacama

Cand veti ajunge acolo, primul lucru de care veti fi surprinsi este ca acest mic oras se afla la poalele vulcanilor care deschid drumul spre desert, catre diferitele atractii. Printre cele mai importante si pe care le-am vizitat eu, pot sa enumar Valle de la Muerte,  Valle de la Luna si Salar de Tara. Toate aceste tururi se pot achizitiona de la multele si diversele agentii de turism pe care le veti intalni pe strazile orasului.  Le puteti plati in dolari sau in pesos chilieni. Pentru turele catre Salar de Uyuni, in Bolivia, puteti plati si in pesos bolivieni, insa tot dolarul ramane baza. Ce e bine de stiut si asta vi-o spun pentru ca am invatat-o pe pielea mea, ei accepta bancnote de dolari noi si nu pe cele mototolite sau cu serii vechi. Iar in oras exista cam 3 bancomate si nu toate functioneaza.

Atacama Valle de la Luna

Salar de Tara

Cateva informatii tehnice si folositoare am detaliat si aici. Gasiti informatii despre costuri, logistica si alte chestii care, cred eu, ajuta unui calator. In medie, in San Pedro de Atacama se cam poposeste 4-5 zile maxim, in drumul spre Salar de Uyuni, din Bolivia.

Atacama Laguna

Cazarile in San Pedro de Atacama sunt variate. Puteti alege sa stati la unul dintre traditionalele hosteluri. Asa am facut eu si a fost perfect . Am avut ocazia sa ma imprietenesc cu ceva oameni de poveste, sa gatim impreuna fiecare traditional din tara lui si sa petrecem ceva timp de calitate, discutand despre ce am mai aflat plimbandu-ne prin lume. Unii dintre ei erau plecati la drum de 3-4 ani, deja. La hostel platiti, in medie, cam 30 dolari/noapte sau veti putea alege dintre cele cateva hoteluri de 3 sau chiar 4 stele.

Intorcandu-ma inapoi in Santiago, dupa aventura din Atacama, cateva zile de relaxare si vizite prin imprejurimi mi-au prins foarte bine. Am ales sa merg la Isla Negra unde se afla casa lui Pablo Neruda si sa vizitez crama Matetic.

Despre zilele petrecute in Bolivia am sa va povestesc intr-un viitor articol. Vreau sa revin asupra subiectului deoarece drumul prin Bolivia arata ca-n poza de mai jos, si e musai sa va zic despre cum e sa faci safari in desert, printre vulcani.

Bolivia

Text si fotografii – Sori Țigăeru

**

Fotograf si videograf entuziast, Sori Țigăeru si-a urmat pasiunea care a condus-o prin toata lumea, dandu-i sansa sa se apropie de culturi diferite fata de ceea ce vedem zi de zi. Despre calatoriile in America de Sud, Africa, SUA, Europa si recenta expeditie din Myanmar,  puteti citi pe site-ul www.haicusori.com, iar cu totul o puteti gasi pe Facebook, aici si aici.

**

Iti recomandam sa citesti si: 

• Stone Town, sufletul Zanzibarului (Ovidiu Balaj, GarlicTrail) 
• Ce e bine să știi dacă ajungi în Padang, Sumatra (Raul Baldean, PlecatiDeparte)
• Myanmar – o tara demna de povestit (Sori Tigaeru, HaicuSori)
• Tasmania, I’ll be back (Oana Iancu, Triptil)
• La pas prin Tbilisi, inima Georgiei (Marius Pop, SaCalatorim)
• Lipa-lipa prin Laos, (Simona Stanescu, Lipa-lipa)
• Cum am regasit Cuba dupa 6 ani (3 episoade de Ovidiu Balaj, GarlicTrail)