Planificarea unei vacante va depinde intotdeauna de bugetul de care dispui. Destinatia, hotelul unde vei sta si activitatile sau excursiile pe care le vei face trebuie sa se incadreze intr-o anumita suma, iar atunci cand nu ai resurse pentru tot ce ti-ai dori, poti acumula frustrari care sa iti strice bucuria calatoriei. Din fericire, exista cateva solutii la care sa apelezi atunci cand vrei sa pleci in vacanta, chiar si atunci cand crezi ca situatia financiara nu iti permite sa faci foarte multe dintre lucrurile pe care ti le propui.
Planifica in perioada potrivita
Chiar daca cei mai multi aleg sa calatoreasca in plin sezon, cele mai bune oferte le vei gasi in extra sezon. Acest lucru este valabil atat in cazul biletelor de avion, cat si a cazarii. Cu cat cererea este mai mare, cu atat preturile cresc, motiv pentru care este ideal sa calatoresti in perioadele mai putin populare pentru vacante.
In acelasi timp, atunci cand alegi perioada de calatorie, opteaza pentru date flexibile. Uneori, o diferenta de cateva zile poate sa insemne economii semnificative la pretul biletelor de avion. Daca poti sa pleci intr-o zi de marti, biletele de avion vor costa mai putin decat daca ai opta pentru varianta unui city break de weekend, spun studiile facute de companiile aeriene. Nu uita sa verifici din timp si orarul obiectivelor turistice, deoarece poate sa fie diferit in extra sezon. Avantajul unei astfel de vacante este ca la destinatie te vei bucura de ce iti ofera locul respectiv fara sa te calci in picioare cu hoardele de turisti.
Profita de toate beneficiile si ofertele de care dispui
In cazul companiilor aeriene, daca te inscrii intr-un program de fidelizare, vei aduna puncte pe masura ce calatoresti. Iti poti folosi milele astfel acumulate pentru a te bucura de bilete de avion la preturi mult mai prietenoase. In plus, daca te-ai inscris la newsletterul nostru, vei primi mail de fiecare data cand gasim oferte irezistibile pentru tine.
Mai mult, in cazul in care vrei sa pleci intr-o vacanta in tara, ai o sansa in plus sa calatoresti fara sa cheltui mai nimic. Daca primesti de la angajator vouchere de vacanta, cum sunt cele de la Sodexo, poti sa economisesti o mare parte din bugetul tau de calatorii. Le poti folosi pentru cazare, masa, dar si transport, in orice perioada a anului.
Compara, compara, compara
Poate ca una dintre cele mai frecvente greseli care te fac intr-un final sa cheltui peste bugetul propus este sa nu verifici minutios ofertele inainte sa rezervi. Schimba datele calatoriei daca e cazul si vezi ce perioada se potriveste cel mai bine pentru tine si bugetul tau.
Cumpara-ti mai intai biletele de avion, pentru ca in cazul acestora este putin probabil sa gasesti ceva mai ieftin odata cu trecere timpului. Apoi cauta pe indelete cazare. Pe masura ce gasesti variante convenabile, fa niste rezervari pe care sa le poti anula cu macar cateva zile inainte de data calatoriei. Asta iti va da ragaz sa cauti mai multa vreme si sa gasesti ceva potrivit cu bugetul si asteptarile tale si in momentul in care ai decis care este varianta castigatoare, sa le anulezi linistit pe celelalte.
Ce poti sa faci la fata locului
Odata ce ai ajuns la destinatie e bine sa fii cumpatat si sa alegi cu grija ceea ce vei face sau ce vei manca. Bineinteles ca poti incerca cat mai multe preparate locale daca iti fac cu ochiul, insa evita restaurantele din zona centrala a orasului, deoarece preturile sunt mai mari. Totodata, alege sa mergi unde sunt mai multi localnici decat turisti: aici vei gasi preparate cu adevarat autentice.
Iar in ceea ce priveste transportul, evita sa mergi cu taxiul. Opteaza pentru transportul in comun si cat mai mult mers pe jos. Pana la urma, obiectivul tau este sa vizitezi cat mai mult si sa descoperi destinatia aleasa.
Cu alte cuvinte, atunci cand vrei sa planifici o vacanta cu buget redus e bine sa ai rabdare si sa compari cat mai multe oferte, dar si sa profiti cat mai mult de beneficiile de care dispui. Poti sa te bucuri de o vacanta la fel de mult chiar si atunci cand calatoresti cu buget redus, important e sa faci rezervarile la momentul potrivit.







Lasă un răspuns