Camera dubla, studio cu chicineta sau junior suite cu vedere la ocean? Vedere partiala ori totala? In regim de pensiune completa sau all-inclusive? Cu anulare gratuita ori in sistem nerambursabil? A face azi o rezervare online pare o treaba cat se poate de simpla. Chiar este. Cu conditia sa stapanesti termenii din domeniu. Cu siguranta ca multi iti sunt deja cunoscuti. Punem insa ramasag ca nu toti. Ca sa nu ajungi in situatia nedorita de a cheltui, in final, mai mult decat ai intentionat – si decat sustii tu ca scria pe acea pagina a website-ului – sau sa petreci cateva ore in fata Receptiei respectivei unitati de cazare, citeste cu atentie randurile de mai jos.
Advance/early-bird rates Tarife preferentiale, mai mici decat cele obisnuite, practicate de hoteluri pentru a incuraja rezervarile in avans. Nota: de cele mai multe ori, aceste rezervari sunt nerambursabile, iar banii ti se vor retrage imediat de pe card.
Late arrival (= sosire tarzie) Anticipezi ca vei ajunge la destinatie dincolo de intervalul normal de check-in (de regula, 14:00-18:00)? Este important, mai ales atunci cand e vorba de unitati care nu au o Receptie ce opereaza 24/24 h, sa discuti din vreme (in timp ce faci rezervarea, daca ai optiunea pe respectivul website, sau imediat dupa) despre acest lucru. Altfel, risti sa te trezesti in situatii nu chiar placute. La extrem, sa dormi in strada.
Walk-in Nu ai rezervare, ci, pur si simplu, intri in hotel si ceri o camera. Ai sanse 85%/15% sa platesti un pret mult mai mare, respectiv, sa obtii unul pentru care cunoscutii vor fi invidiosi, in functie de cat de… disperat este managementul locului sa completeze si locurile/camerele neocupate inca.
Limited-service hotel O unitate care ofera cazare si… cam atat. Nu exista restaurant, nici alte facilitati.
Double occupancy (= ocupare in regim de dubla) Pret standard pentru doua persoane/camera. Hotelurile cu astfel de oferta/reglementari, in mod obisnuit, vor cere bani in plus de la a treia persoana incolo sau sau iti vor solicita rezervarea unei camere suplimentare.
Nightly minimum (= “sedere minima”, “sejur minim” etc.) Limitarea disponibilitatilor de cazare prin specificarea unui numar minim de nopti per rezervare. Situatie care apare, de regula, la unitatile tip boutique hotel si resort, in special in sezonul de varf.
Seasonal (= sezonier) Un hotel care isi inchide complet portile (ori doar restaurantele si/sau piscina) in afara sezonului de varf.
En suite Un fel simandicos de a spune ca hotelul are in camere, printre dotarile standard, sali de baie.
Shared bathroom (= baie comuna) In acest caz, nu vei beneficia de o baie si toaleta proprii. Vei imparti cu alti clienti ai hotelului una sau mai multe, situate la acelasi etaj.
Suite Pare-se ca fiecare hotel are propria definitie a acestui termen – care, traditional, desemna o camera de hotel cu mai mult de o incapere. Totusi, la unele hoteluri, acest cuvant poate insemna si o singura incapere, insa mult mai mare decat camerele standard.
Efficiency In general, este vorba de un soi de garsoniera: o camera ce include o mica bucatarie/chicineta si o zona unde poti lua masa. In unele hoteluri, aparatura de uz casnic este mai mica decat cea obisnuita; de asemenea,nu exista cuptoare, ci numai plite-aragaz.
Aparthotel O combinatie isteata a termenilor “apartment” si “hotel”; aceste unitati ofera camere tip apartament, de regula cu bucatarie/chicineta si zona “de zi”. Adesea, spatiile comune ale unitatilor nu includ restaurante si, uneori, nici macar saloane de mic dejun, intrucat se presupune ca oaspetii isi pregatesc singuri de mancare.
Adjoining rooms Camere situate una langa alta, cu un perete comun.
Connecting rooms Camere situate una langa alta, care au in comun o usa ce face legatura intre ele, prin interior; sunt preferatele familiilor, insa pot ridica probleme de zgomot etc.
Sea-/ocean-front O camera sau o intreaga unitate de cazare cu vedere directa la mare/ocean, prin fereastra sau din spatiile comune exterioare.
Partial sea-/ocean-view O camera sau o intreaga unitate de cazare cu vedere limitata (partiala sau obturata de un obstacol) la mare/ocean.
Loyalty program (= program de loialitate) Un program de recompense, (de regula) gratuit, pentru clientii fideli ai unui hotel sau ai unui lant de hoteluri. In schimbul inrolarii in acel program si al furnizarii catorva date de ordin personal, respectivii clienti primesc bonusuri precum wi-fi gratis sau o camera de nivel superior. Ei mai pot acumula puncte pentru a beneficia, de exemplu, de late check-out (vezi mai sus) sau mic-dejun “din partea casei”.
Full board (= pensiune completa) Tarife ce includ cazare, mic dejun, pranz si cina, mesele fiind servite, de obicei, in sistem bufet.
Half board (= demipensiune) Tarife ce includ cazare, mic dejun si cina (ori pranz), mesele fiind servite, de obicei, in sistem bufet.
Bed-and-breakfast (= cazare cu mic dejun) Tarife ce includ cazare si masa de dimineata. In functie de hotel, micul dejun variaza de la preparate gourmet pregatite la comanda pana la o modesta combinatie de cafea/ceai si produse de patiserie “de-a gata”.
All-inclusive Tarife ce includ cazare, toate mesele (cateodata, si gustari) si bauturi (de regula, de productie indigena). Unele tarife all-inclusive includ bonusuri precum: diverse programe distractive (de zi si de seara) sustinute de animatorii hotelului (vezi mai jos), sporturi acvatice, wi-fi s.a. Diferentele sunt foarte mari de la o unitate de cazare la alta, asa ca e de preferat sa intrebi dinainte de a ajunge acolo ce anume acopera banii pe care urmeaza sa ii dai/tocmai i-ai dat.
Continental breakfast (= mic dejun continental) Initial, insemna ceva redus cantitativ si ca sortimente: paine/chifle, unt, dulceturi. Termenul “continental” sugereaza Europa – si o masa modesta, comparativ cu bogatia si consistenta unui mic dejun englezesc (full English breakfast). Astazi, sintagma “continental breakfast” presupune, de regula, preparate reci (mezeluri, branzeturi etc.).
Concierge Membri ai personalului hotelier special desemnati sa asiste oaspetii in/cu diverse situatii/demersuri: rezervari pentru cina, bilete la diferite spectacole, tururi, transferuri s.a. A da bacsis unui concierge reprezinta o regula. Uneori, personalul din Receptie indeplineste si indatoriri de concierge.
Animation team Membri ai personalului hotelier (sau colaboratori), angajati pentru a le asigura clientilor buna dispozitie, prin jocuri, sporturi, etc., organizate, de regula, in preajma piscinei si plajei. Sunt un element comun al resorturilor si hotelurilor de peste un anumit nivel, situate pe diverse riviere/zone de coasta.
Infinity-edge pool O piscina cu “efecte speciale” – ai senzatia ca face corp comun cu apa marii/oceanului si cu linia orizontului.
**
ITI RECOMANDAM SA CITESTI SI:
- De ce zborurile de linie sunt scumpe si cum nu falimenteaza companiile low cost oferind zboruri la 6 euro
- Vanatorii de Wi-Fi: Cum sa ai internet gratuit in vacanta
- Ce sa faci daca zborul tau are intarziere mare sau este anulat
- Cum sa alegi destinatia perfecta pentru fiecare luna a anului
- Cum sa iti planifici vacanta in mai putin de o ora fara sa ratezi niciun obiectiv
- Cum sa reduci costurile unei vacante
Foloseste uneltele Travelatorilor pentru a-ti gasi singur cele mai ieftine vacante.
Lasă un răspuns