De ce Brazilia?
Poti sa fii nostalgic dupa vremuri pe care nu le-ai trait? Poate sa te obsedeze un loc pe care nu l-ai vazut cu ochii tai niciodata si care, pe deasupra, pare o plasmuire a unei imaginatii fara margini? Poti sa visezi noaptea, în mai multe randuri, un oras despre care-auzi ca e neasemuit de frumos, dar ca, în acelasi timp, e ca o rana deschisa, cu multa suferinta si durere?
Ma obsedeaza Rio de Janeiro de vreo 20 de ani. Recunosc, are legatura cu „Clona”. Da, telenovela. Nu acolo l-am vazut întaia oara, dar acolo l-am vazut pentru prima data de sus, filmat panoramic în toata splendoarea sa. De sus, parca durerea nu mai doare. De sus, tot ce ramane e sublimul si-o perfectiune nepremeditata pe care eu nu am mai vazut-o nicaieri.
Acum doi ani, cand am ales sa mergem în America de Sud, am evitat voit Brazilia. Desi era tara în care-mi doream cel mai mult sa merg, mi-a fost prea frica. Pe unde citeam, cu cine vorbeam, n-auzeam decat: „criminalitate ridicata”, „e periculos”, „pe noi ne-au atacat în plin centru” etc. Asa c-am zis c-o s-o lasam pentru niste timpuri cand o sa mai prindem curaj.
Culmea, timpurile în care am prins curaj au fost fix cele mai periculoase: în plina pandemie, într-o tara care avea deja propria tulpina Covid si care mai si fusese puternic afectata de virus. N-am fost niciodata confundata cu o persoana rabdatoare, dar se pare ca pandemia mi-a accentuat nerabdarea. N-am mai vrut sa aman. Mi-am promis ca o sa avem grija, ca o sa rascolesc netul în cautarea articolelor despre cum sa fii în siguranta în Brazilia si ca n-o sa haladuim pe strazi dupa caderea întunericului.
Zborurile
Ne-am hotarat din scurt. Ziua mea e în septembrie si cam în fiecare an plecam undeva. Anul asta, dintre Grecia, Finlanda si Franta am ales Brazilia.
Cu doar doua saptamani înaintea plecarii, cumparam biletele de avion. Am zburat cu KLM, pe ruta Bucuresti-Amsterdam-Rio de Janeiro. Cand zbor cu escala, doua lucruri sunt importante pentru mine:
- Sa avem escala suficient de scurta, încat sa nu ne plictisim prin aeroport. SAU
- Sa avem escala suficient de lunga, încat sa putem vizita orasul.
La dus, am bifat-o pe prima, la întoarcere, pe a doua.
Zborul a fost pe jumatate gol, asa ca am stat tolaniti pe cate trei scaune, am citit, ne-am uitat la seriale si la filme si nici nu stiu cum au zburat cele 12 (parca) ore.
Cand am aterizat în Rio, era deja întuneric. Ploaia si caldura se topisera una-n alta dand nastere unui abur de o inexplicabila familiaritate.
De pe geamul Loganului alocat de Uber nu distingeam decat lumini, dealuri, nori si picaturi de ploaie.
Drumul pana la hotel n-a durat mai mult de jumatate de ora. Tot din nevoia mea de-a ma simti în siguranta a aparut si decizia de-a sta într-un hotel parte dintr-un lant international cunoscut.
Desi foarte bine cotat, hotelul nu mai fusese renovat cam de cand ma uitam eu la „Clona”, dar venea la pachet cu multe facilitati si-n plus, cel mai spectaculos peisaj pe care l-am vazut eu vreodata de la fereastra: „sediul lui Dumnezeu”, cum l-am numit noi. Deci una peste alta a fost o alegere buna.
[poza]
Reguli de siguranta pe care le-am urmat:
- Nu mergi în favele decat cu ghid local. Nu am mers deloc. Nu gasesc nimic atragator în a te holba la niste oameni care traiesc în conditii grele. Poti vedea asta cam în orice zona a lumii. Dar de ce as face-o?
- Nu mergi pe jos decat în zonele considerate SIGURE. Zonele considerate SIGURE erau putine. În principal Ipanema si Cobacabana si 3-4 strazi distanta. Dincolo de astea, Uber.
- Fara obiecte scumpe la vedere.
- Fii atent la ce se-ntampla-n jurul tau. Daca ceva ti se pare dubios, mai bine pleci, decat sa-ti para rau.
- Am auzit ca exista conceptul de „lightning kidnapping”. Te rapesc cat sa te plimbe pe la toate bancomatele, scoti bani de la fiecare, apoi, cand cardul s-a golit, te elibereaza.
N-am stat nici stresati, dar nici n-am avut relaxarea cu care ne plimbam gura casca în vestul Europei. În cele doua saptamani pe care le-am petrecut acolo, nu ne-am simtit în niciun moment amenintati, nu am vazut niciun act de violenta, nicio ilegalitate.
Cand e bine sa mergi
Noi am fost la sfarsit de august-început de septembrie si-am prins vreme de plaja, dar în acelasi timp nu sufocant de cald. A plouat un pic în primele zile, dar cat sa nu ne împiedice sa vizitam.
Din ce-am citit, pare ca septembrie-martie ar fi cel mai bun moment sa mergi în Brazilia, dar, avand în vedere cat de întinsa e tara asta, nu cred ca se aplica pentru toate regiunile.
Foarte putini turisti, extrem de putini turisti straini. Nu stiu cum e în mod normal.
Cum am decis ce sa vizitam
Cu greu!
Asa cum ne-nchipuiam, este o tara imensa, iar daca vrei sa vezi tot, probabil ai nevoie de cativa ani. În multe dintre locurile misto se ajunge greu. La cele pe care le vizam noi, ar fi trebuit sa zburam 3-4-5 ore, apoi sa mergem cu masina sau cu autocarul înca vreo 5-6 ore pana-ntr-un oras în care ne cazam si de unde am fi facut excursii de o zi. Mie mi s-a parut prea mare deranjul, am fi stat enorm pe drumuri, plus ca duceam cu mine tot felul de temeri. În cele din urma, am ales o zona mai restransa, dar safe.
Pentru locurile pe care le-am vizitat, cred ca ar fi fost suficiente si 10 zile. Noi am stat doua saptamani în Rio de Janeiro, Ilha Grande, Paraty si Trindade si iar în Rio, de unde am avut si zborul de întoarcere.
Am mai fi vrut sa mergem în Parcul National Jalapao, Parcul National Lençóis Maranhenses, Vale da Lua, Gruta do Lago Azul, Fernando de Noronha, niste plaje de pe langa Recife, Florianopolis si multe altele.
Cazarile:
În Rio cica e indicat sa stai ori pe Copacabana, Ipanema, Vidigal, Leblon, ori Santa Teresa (asta e un cartier cu pensiuni, nu neaparat cu hoteluri. E situat la înaltime ceea ce-ti cam confera luxul de-a vedea Rio de sus în fiecare dimineata). În primele zile, noi am stat într-un hotel situat chiar pe plaja Vidigal, apoi într-unul de pe Copacabana.
Pretul unei nopti de cazare difera în functie de amplasare si, evident, de numarul de stele si de dotari. Dar gasiti de toate pentru toate gusturile pe Booking.
Hotelurile din Rio nu ne-au dat pe spate, din contra, au lasat de dorit la anumite capitole. Pensiunile din orasele mai mici, în schimb, au compensat.
Ce am vazut în Rio de Janeiro. Zilele 1, 2 si 3 si înca 3 la întoarcere
Am planificat prima zi, astfel încat sa începem cu un obiectiv care sa ne taie respiratia: Cristo Redentor. Am luat un Uber pana la poalele muntelui, iar de-acolo un tramvai pana-n varf. Urcand cele cateva trepte pana la statuie, nu vedeam în fata ochilor decat ceata. Pana cand, ca-ntr-o viziune religioasa, norii s-au risipit sub o pala de vant, iar imensa statuie a lui Isus si-a facut aparitia. Pentru o clipa, m-am simtit ca-n „Cartea cartilor”. Despre Rio vazut de sus nu prea-mi place sa scriu. Pentru ca n-am îndemanarea sa-l descriu cum se cuvine. Iar pozele pe care le-am facut sunt la fel de stangace. El trebuie vazut pe viu.
Parque Lage
În Rio, padurea ecuatoriala se îmbina cu orasul, iar în Parque Lage, unul dintre parcuri, te simti mai mult ca-ntr-o jungla decat ca-ntr-un Herastrau: pasaret, plante diverse si falnice, un verde smarald oriunde te uiti si multa umiditate. Tot aici se afla si cladirea Scolii de Arte Vizuale, la parterul careia gasesti si cateva cafenele, cu o cafea execrabila si chelneri plictisiti, dar locul merita sacrificiul gustativ.
Copacabana si Ipanema
Lungi, late si cu un nisip grunjos ca sarea sunt, poate, cele mai cunoscute plaje din lume. Marginite de munti înverziti si de cate un bulevard lat, arata splendid. Nu gasesti randuri de sezlonguri si umbrelute. Aici lumea vine cu scaunul, cearsaful, umbreluta si bauturica de-acasa.
Te poti plimba în voie de-a lungul lor, iar pe timp de zi, sunt safe. Se spune ca noaptea n-ar mai fi chiar la fel, dar n-am testat.
Gradina Botanica
Gradina lor botanica e cum te-astepti sa fie o gradina botanica în Brazilia: întinsa si foarte diversa. Aici gasiti si celebra alee strajuita de palmieri drepti, nesfarsiti, ametitori.
Sugarloaf Mountain (Pao de Azucar)
E locul meu preferat din Rio. Cred. I se spune Pao de Azucar, adica „paine de zahar” pentru ca, în vechime, zaharul rafinat era vandut sub forma de franzela, iar muntele asta arata ca o franzela-nfipta-n pamant.
Acum mai bine de 100 de ani pe acest munte s-a instalat o telecabina care functioneaza si azi. Are doua opriri: una intermediara si una în varful muntelui. Privelistea de pe Sugarloaf Mountain e ametitoare si nu-mi pot închipui cum ar arata una mai frumoasa, dar nu-mi ramane decat sa sper ca voi mai vedea ceva la fel de frumos în viata asta.
Daca vi se face sete sau foame, gasiti si cateva restaurante. Noi ne-am oprit la unul (Clássico Beach Club – Urca) cu o terasa aflata chiar pe marginea muntelui. Am stat acolo la o bere cu gurile cascate si goale de cuvinte.
Mirante Dona Marta
Rio e un oras superb, cu adevarat Cidade Maravilhosa si, din fericire, are zone panoramice din plin. Una dintre acestea este Mirante Dona Marta. Un varf de deal de unde poti admira orasul de sus, aproape 360: plajele, Sugarloaf Mountain, statuia lui Isus si chiar si Maracana.
Grija mare aici, ca s-ar putea sa ramaneti fara net si sa n-aveti cu ce chema Uberul sa va coboare. Iar pe jos este exclus sa coborati, caci s-ar putea sa fie ultimul drum.
Hidosul centru al orasului minunat
Daca pe alte continente centrul orasului aduna cele mai frumoase cladiri si locuri cu încarcate cu istorie, în America de Sud, cu exceptia europeanului Buenos Aires, centrul orasului reprezinta un fel de ghena. Un loc în care ajungi din naivitatea ta de turist, dar din care vrei sa pleci dracului cat mai repede. La fel e si-n Rio: cladiri coloniale lasate-n paragina, geamuri sparte, mizerie, foarte putini pietoni (de ce oare?!).
Confeitaria Colombo (deschisa în 1894)
Asteptari: sa fie un fel de Cafe Tortoni din Buenos Aires – cocheta, plina de istorie, cu chelneri amabili, sa te simti ca la începutul secolului XX. Pana si Regina Elisabeta a fost aici, deci trebuie sa fie ceva de capul ei!
Realitate: un loc ultra-comercial, unde se sta la coada ca sa intri, cu prajituri la supra-pret sub orice critica de proaste, dezgustatoare chiar, le-am lasat pe farfurioara dupa prima înghititura si cafea de nebaut. Cladirea este interesanta, în stil art nouveau, dar impersonala. E ca un decor de film cu noi în niste roluri în care sfarsiseram fara voia noastra.
Am întins-o rapid de-acolo.
Escalaria Selaron
Le-am vazut cu totii prin poze. Sunt 215 trepte colorate cu bucati de sticla si faianta. N-au mai mult de 30 de ani si sunt opera unui artist chilian care s-a apucat de capul lui sa înfrumuseteze niste trepte degradate de timp si de nepasare cum s-a priceput si cu ce-a avut la îndemana.
Carioca Aqueduct
Frumos în poze, banal în realitate. A fost construit în secolul al 18-lea cu scopul de-a aduce apa în oras dintr-un rau din apropiere. Acum circula un tramvai pe deasupra lui. Aici asteptam Uberul cand ne-a abordat o cersetoare. Imediat ce am refuzat sa-i dam bani, a început sa ne certe. Dar si-a vazut repede de drum.
Catedrala
Seamana cu o piramida mayasa si te cam baga în sperieti. Un monument mai urat eu nu am vazut. Stiti cum ne plangem noi de hidosenia arhitecturii comuniste? E, asta le-ntrece! A fost construita prin anii 60-70 si are cam 100 de metri înaltime si tot 100 de metri în diametru. Nu stiam cum sa plecam mai repede de-acolo.
Museu do Amanhã
Probabil mai interesant pentru copii. E un muzeu interactiv, cu multe videouri si poze, e axat pe viitor, încalzirea globala si vine cu cateva ipoteze despre directia în care se îndreapta omenirea. Constructia, futurista, seamana cu o gura de crocodil.
Maracana
Un loc cu atata istorie, templul fotbalului, arata oribil pe dinafara. Pe dinauntru nu am fost.
Ilha Grande
În Brazilia nu esti sfatuit sa închiriezi masina si sa te plimbi de capul tau, din motive pe care le puteti usor intui. Ca s-ajungem în Ilha Grande, noi am optat pentru transport privat: ne-au luat cu un microbuz de la hotel pe noi si pe înca doi ametiti, ne-au lasat în Angra Dos Reis si de-acolo ne-au urcat pe o ambarcatiune care ne-a dus în Aabrao, cea mai „mare” localitate de pe insula. Mare cat un catun, dar cu o multime de agentii de turism, supermarketuri si restaurante.
Insula e frecventata de brazilieni, iar noi aveam s-aflam asta pe pielea noastra pentru ca sederea acolo s-a suprapus cu 7 septembrie, ziua nationala a Braziliei, care a cazut într-o marti, iar sangele latin din ei i-a îndemnat sa-si faca punte cu weekendul si practic eram noi si toata Brazilia pe Ilha Grande.
Ilha Grande e un fel de paradis. Nu exista vehicule motorizate în interiorul ei. Doar posta si ambulanta au masini aici. În rest, mergi pe jos sau cu bicicleta. Dar nici n-ai unde sa mergi pentru ca localitatile sunt pe tarmuri, iar acolo ajungi cu barca. În interiorul insulei e doar jungla. Ce sa faci cu masina-n jungla?
Am stat trei nopti aici si mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Un tinut atat de îndepartat si de rupt de civilizatie, ca mi-am pus serioase întrebari cu privire la „ce naiba caut de a trebuit sa ajung pana aici?!?”
Prima zi ne-am petrecut-o într-un tur cu barca pe cele mai frumoase plaje ale insulei. Ghidul semana cu Roberto Carlos si vorbea doar portugheza, iar noi tot ce pricepem în portugheza e prin prisma faptului ca unele cuvinte seamana cu romana. Norocul nostru ca am nimerit langa un cuplu de brazilieni asa de draguti, ca ne-au tradus tot. Sa le dea Dumnezeu sanatate!
Judecand dupa succesul primei zile, am optat si-a doua zi tot pentru un tur: de data asta pe „insulele paradiziace”. Mda. Teapa! A doua zi au dat navala turistii, iar insulele paradiziace, oricat de paradiziace or fi fost ele, cand sunt pline ochi de petrecareti, parca-ti vine sa regreti un pic ca n-ai explorat si partea interioara a junglei, ca preferi sa dai ochii cu un sarpe, cu o soparla, cu o chupacabra decat cu turistii beti si pusi pe dixtractie, ca din astia avem si noi acasa!
Cel mai mare soc l-am avut pe una dintre cele mai spectaculoase plaje pe care am fost vreodata. Ca s-ajungi la ea, trebuia sa mergi cam 10 minute printr-o padure. Natura, umbra, frumos, cantece de pasarele, pana cand începi s-auzi din ce în ce mai tare bumti-bumti. Am crezut ca e un concert de cealalta parte a insulei, dar cum ar fi totusi legal sa tii un concert în paradis si sa sperii fauna?! Ei, fauna era toata pe iahturi, zeci de iahturi de-a lungul tarmului, fiecare cu muzica lui data la maximum, fiecare cu gratarelul lui si cu petrecaretii lui. Venim, totusi, din Romania. Se presupune ca suntem obisnuiti cu greul, ca nimic din meltenism nu ne mai poate surprinde, dar iata ca, de data asta, au reusit brazilienii sa ne-arate ca, uneori, Brazilia e Romania.
Paraty
Din Ilha Grande în Paraty am închiriat o masina. Un sofer obez cu ochi-albastri si cu masca sub nasuc ne-a condus vreme de doua ore pana în micutul oras colonial, parte din patrimoniul UNESCO.
Centrul oraselului e pavat cu pietre mari, latite ca niste placinte de bazalt. Cladiri cochete, îngrijite, varuite se întind vreme de cateva strazi si adapostesc restaurante si magazine hipsteresti.
În mod surprinzator, aici am mancat unul dintre cei mai buni burgeri ever. Van Gogh Hamburgueria îi zice, daca aveti drum si pofta. Tot în Paraty am mancat si o friptura divina, la Restaurante Bartholomeu Cozinha Primitiva.
La o ora de Paraty e o plaja sen-za-ti-o-na-la, la care nu as fi ajuns, daca n-as fi citit un articol cu cateva zile înainte de plecare: Trindade. Sa nu va descurajati daca, la început dati de o plaja cu care-ar putea lejer rivaliza cele de pe litoralul nostru. Mergeti tot înainte si veti sti cand sa va opriti. Pentru ca n-aveti cum sa nu va opriti. O data pentru ca se termina plaja si-o data pentru ca locul asta este de vis. Cum zicea o prietena: zici ca a ramas intact de la facerea lumii. Dar nu ma mai întind cu vorba si va las în compania pozelor care vorbesc mai bine decat cuvintele:
Cum e mancarea?
Bunaaa! Am mancat multe fripturi de vita, cele mai multe exceptionale. Am descoperit conceptul de „rodizio” care presupune ca platesti o taxa fixa, apoi chelnerii se preumbla pe la masa ta cu tepuse pe care sunt înfipte diverse friptane din care tu poti cere mai mult, mai putin sau chiar deloc. De obicei si garniturile sunt incluse în pret si s-au dovedit foaaarte variate de fiecare data.
Singura teapa ne-am luat-o de ziua mea, cand am mers la pomul laudat: un restaurant cu mii de review-uri bune, un pic peste medie ca pret, dar hei, o data-si face omul ziua la Rio! Plus ca terasa avea vedere chiar spre Pao de Azucar, ce poate sa fie naspa? Ei, bine, carnea! Am plecat si flamanzi, si cu banii luati. Fogo de Chao Botafogo îi zice, sa stiti sa-l evitati, pentru ca s-a stricat! Nu mai e ce-a fost!
Dar recomand alte doua restaurante: Churrascaria Palace si Churrasqueira RJ.
Mancarurile lor traditionale sunt bazate pe peste – am mancat peste cu tot felul de sosuri de fructe, mult orez si chestii pe care nu le-am putut identifica, dar foarte gustoase.
Cum e cafeaua?
Cafeaua, în sine, e buna, dar prost preparata. M-asteptam sa gasesc aici raiul cafenelelor de specialitate, sa dau de cate un Origo la fiecare colt de strada. Cred ca am gasit un singur loc unde am baut o cafea asa cum trebuie, în Paraty: cafeneaua Montanita.
Cum sunt oamenii?
Foarte veseli si amabili. N-am interactionat foarte mult din cauza barierei lingvistice, dar de fiecare data cand am avut nevoie de ajutor l-am primit. Uneori chiar si fara sa-l cerem. 🙂
Cum sunt preturile?
Daca te-astepti sa faci economii cu o vacanta-n Brazilia, think again. Preturile nu sunt mici. Dar nici ca-n nordul Europei. Sunt cam ca-n Spania-Italia, asa.
Uberul e însa mai ieftin ca-n Romania.
Cum sunt serviciile?
Bune.
Cum am facut cu banii?
Am platit cam peste tot cu cardul, dar am avut si niste reali cash, just in case. De fiecare data bacsisul era inclus pe nota, deci nevoie de numerar nu prea am avut. Am scos cash pentru Ilha Grande pentru ca acolo nu e niciun bancomat, dar n-am avut nevoie în realitate pentru ca puteam plati absolut peste tot cu cardul. Bancile de la care noi am scos bani fara comision sunt Bradesco si Caixa Economico Federal. Or mai fi si altele. Dar am nimerit si un bancomat care ne cerea în jur de 40 de lei pentru o extragere. Nu, mersi!
Ce ne-a surprins?
- Ne-asteptam ca fotbalul sa fie sport national. Nu este. E o religie!
- Toata lumea respecta cu sfintenie regulile covid si te bateau la cap sa o faci si tu: „masca! Manusile!” Inclusiv în Gradina Botanica, unde eram 10-20 de ametiti cu totul pe kilometri patrati, ni s-a atras atentia ca nu purtam mastile.
- Ca orhideele cresc în copaci. Poate am mai vazut si prin alte locuri, dar eu abia acum am remarcat treaba asta: ei le le prind de scoarta copacilor, iar ele cresc bine-mersi acolo
- Ca, desi m-asteptam sa dau nas în nas c-o tara din lumea a treia, am dat nas în nas cu propriile preconceptii. La multe capitole stau mai bine decat noi. La multe capitole stau mai prost decat noi.
- Plajele, pline de oameni care practicau cate un sport. De obicei fotbal, dar nu numai. Cat era zi, jucau pe lumina. Cand se însera, jucau pe nocturna.
- Pe Copacabana aveau o sala de sport în aer liber la care se putea antrena oricine si era dotata cu greutati din tevi si ciment.
- Cam pe la toate restaurantele, chelnerii sunt chelneri de meserie, stiu sa-ti vorbeasca, stiu ce sa-ti recomande si te fac sa te simti pe maini bune.
- Pasarile de pe cerul din Rio care semanau cu niste velociraptori. Nu eram eu destul de speriata de bombe, le mai vedeam si pe-alea dand tarcoale
- În Paraty am vazut vulturi negri adunati pe la tomberoane. Semanau cu niste curcani si erau deosebit de urati.
- Da, e adevarat ce se spune despre brazilience si posterioarele lor. Te ia cu ameteala. Da, chiar daca esti femeie si chiar daca esti straight. Da, am facut poze, dar nu v-arat.
- Da, e adevarat si ce se spune despre baietii care joaca fotbal pe Ipanema. Atatea patratele am mai vazut doar în caietele de matematica.
Ne-a placut?
La nebunie! A fost una dintre cele mai misto excursii.
Ce urmeaza?
Nu stim. Asteptam sa se mai deschida niste tari si vedem atunci. Dar sigur oriunde am merge ne citim pe Travelator. 🙂
Lasă un răspuns