Bună, sunt Daniela și, până anul trecut, în iulie, eram singurul om din lume care nu fusese încă la New York. Cu cine vorbeam fusese deja. Acum 2 ani, acum 4 ani, acum 10, acum 21 de ani, hăhăăăă. Numai eu nu! Nici nu știu, sincer, pentru cine scriu articolul ăsta. Pe cine pot să ajute micile scurtături și tips & tricks plătite cu sudoarea frunții și cu zeci de ore petrecute pe Google, bloguri de călătorie și TripAdvisor? Dar, hai, fie! Admit că poate o mai fi totuși încă un individ pe planeta asta care nu a ajuns încă la New York, care-și dorește și care chiar acum caută îndrăcit cum să-și planifice cât mai bine o săptămână în buricul Americii. Așadar scriu pentru acel om!
Dragă om care nu ai ajuns până acum în New York, deși îți dorești și plănuiești. Excursia mea a fost documentată și răsdocumentată. Dar eu sunt un caz curios. Îmi face aproape la fel de multă plăcere să planific, cât îmi face și călătoria în sine, așa că nu m-a deranjat să petrec luni de zile punând cap la cap frânturi de informație împrăștiate ici-colo, pe câmpiile Internetului sau prin desaga de amintiri a prietenilor.
Până acum 5 ani, SUA nici n-au fost pe lista mea de călătorie. Vedeam țara asta doar prin prisma preconcepțiilor mele reducționiste: betoane și megalomanie. Noroc cu poveștile unei prietene care s-a întors fermecată de la New York. Tot ascultând-o povestind, parcă a-nceput să mi se contureze și mie dorința de-a vedea orașul ăla. Și s-a tot conturat până-ntr-o zi când ne-am luat și viza.
Cât de ușor am obținut viza
Partea complicată a obținerii vizei este, de fapt, completarea formularului de pe site-ul Ambasadei SUA. Când te gândești la un site făcut de americani, îți închipui un UX frate cu Google. Ceea ce e parțial corect. E un fel de Google, dar de prin anii 70 așa. Dar de treci codrii de aramă ai formularului, achiți taxa, te prezinți la interviu și depășești și pragul psihologic al așteptatului la poarta ambasadei, în plin câmp până când îți vine rândul, totul devine o bucată de prăjitură, cum ar zice yankeul.
La interviu nu ne-au întrebat mare lucru. În 30 de secunde agentul ne anunța că am primit viza și că urmează să ne primim pașapoartele în curând.
Cu ce am zburat?
Cum în vara anului trecut călătorii din spațiul Schengen nu erau acceptați în SUA, a trebuit să facem un mic ocol, așa că am ales să zburăm cu Turkish, prin Istanbul. Cele 10 ore petrecute în zbor au fost și o călătorie în timp. Căci am plecat de pe luxosul aeroport din Istanbul și-am ajuns într-un JFK ponosit ca formularul de obținere a vizei. Brusc nu mi-a mai fost rușâni cu Otopeniul nostru.
Unde am stat?
La hotelul domnului Cristiano Ronaldo, proaspăt deschis în Manhattan, lângă Times Square. Vă rog să nu vă-nchipuiți că, dacă am stat la hotelul domnului Ronaldo am și fost tratați ca domnul Ronaldo. Nu, ce-aveți! Nici măcar valet personal n-am avut! Ca să nu mai zic de covor roșu la coborâre din taxi. Niște calici, ce să mai! Lâsând glumițele de Țociu și Palade deoparte, faptul că am stat la „Hotel Pestana Times Square” nu ne-a ridicat costurile cu mult mai mult față de orice alt hotel din aceeași ligă din Manhattan. Motivele pentru care l-am ales au fost două: 1. Să-i mulțumim pentru cele 4 ligi pe care le-a câștigat cu Real Madrid. 2. Curățenia garantată de un hotel nou-deschis.
Unde-aș sta dac-aș mai merge o dată? Eu aș sta în Brooklyn. Mi-a plăcut mult cartierul ăsta și nu am simțit că i-am dedicat suficient timp. Dar, dacă ar fi să stau în Manhattan, tot cam prin aceeași zonă m-aș caza. Poate aș alege un hotel chiar lângă Bryant Park, unde ne-am petrecut aproape toate serile. Nici al nostru nu era departe: la doar 10 minute.
Ce-am văzut și cum ne-am organizat timpul
Am încercat să grupăm obiectivele și să creăm un itinerar cât mai logic, astfel încât să nu alergăm bezmetici dintr-un capăt al New York-ului în altul în aceeași zi. Am redus la minimum călătoriile cu metroul.
Ziua 1
În prima zi am mers enorm pe jos. 50 000 de pași, adică în jur de 37 de kilometri. La 10 dimineața pornim la drum, cu ținta de-a ajunge pe jos până-n Brooklyn, iar în drum să vedem locurile pe care le aveam marcate pe hartă.
Trecem pe lângă Empire State Building. Și când zic pe lângă, chiar era să trecem pe lângă ea. Nu-ți prea dai seama de jos că e chiar clădirea aia emblematică. Te uiți în sus și parcă-parcă ți-e cunoscută. Abia când o vezi de undeva de sus, de la înălțime, o poți admira în toată splendoarea ei. Tot înainte spre Flatiron Building, apoi blocul lui Carrie Bradshaw, câteva străzi mai încolo, blocul în care locuiau cei din „Friends”.
Drumul nostru continuă spre Washington Square Park, parcul cu celebrul arc din marmură albă construit pentru a marca 100 de ani de la învestirea lui George Washington ca președinte.Cum cofetăria lui Dominique Ansel e la doi pași, îi facem o vizită, să testăm celebrele cronuts, un fel de croissanto-gogoașă umplută cu o cremă care diferă de la lună la lună. Dacă în anii trecuți lumea se-așeza la coadă înainte de 8 dimineața în speranța că va prinde măcar o astfel de prăjitură, ajungem și noi alene în jur de 11. Nici nu stăm la coadă, nici numărul de gogoși nu ne e limitat, ce să mai! Să tot vizitezi marile orașe în pandemie! Coborâm spre Little Italy, apoi spre Chinatown, cel mai murdar cartier pe care le-am văzut noi în NY. Sau vreodată în viața noastră. Bună, bună, Napoli!
În zare deja putem distinge falnicii zgârie nori din districtul financiar, semn că ne-apropiem de Podul Brooklyn. Mi-am dorit atât de mult s-ajung aici, că acum că se întâmplă, totul pare ireal. Dacă în pozele pe care le văzusem podul era plin ochi de turiști, de data asta e aproape liber. Odată ajunși pe țărmul celălalt, facem stânga spre Washington Street, ca să putem prinde și noi un cadru cu Empire State Building văzută printre picioarele Podului Manhattan. E un anume punct pe hartă în care trebuie să ajungi ca să faci poza aia. Vi-l las aici, ca să nu hălăduiți. Luăm prânzul în Timeout Market, unde pe-o Cola și pe-un bol cu orez, creveți și niște legume plătesc în jur de 35 de dolari.
Ne plimbăm apoi prin Brooklyn Bridge Park unde ne delectăm cu superba imagine a Manhattanului în depărtare.
Știam că Williamsburg, cartierul vecin, e hipsteresc și plin de berării artizanale, cafenele specialty și restaurante, așa că ne propunem să continuăm plimbarea. Sfârșim prin a ajunge într-o zonă industrială în care vedem doar depozite și blocuri locuite de evrei ultraortodocși. Nici urmă de vibe-ul contemporan relaxat, dar plin de clădiri monotone și plictisitoare. Încep să fiu contestată de însoțitorii mei mai tineri, dar mai obosiți, de a căror uzurpare mă feresc printr-o promisiune populistă: „stați liniștiți, o să se mai schimbe peisajul când ajungem pe podul Williamsburg, pe care ne întoarcem în Manhattan”. Nu s-a schimat. Drumul spre hotel pare nesfârșit. Mai mult pentru însoțitori decât pentru mine, căci eu, cu adidașii mei șmecheri luați de pe eMAG, parcă zbor.
Ziua 2
Cum în prima zi am văzut jumătate de New York, în a doua mergem un pic mai relaxați, de data asta spre nord. În drum spre Metropolitan Museum ne oprim la Rockefeller Center să ne procurăm bilete pentru Top of the Rock, respectiv acoperișul clădirii de unde sunt făcute toate pozele alea emblematice ale New York-ului cu Empire State Building în prim plan. Nu e nici dracu’ la coadă. Lăsăm în urmă Catedrala St. Patrick, hotelul The Plaza (da, ăla din „Singur acasă” și nu numai), Trump Tower și o tăiem prin Central Park.
La muzeu, o coadă imensă de circa doi oameni. În 2 minute suntem în interiorul celui mai haotic muzeu în care am fost. Mă uit în jur cu superioritate europeană și-mi vine să-mi aprind un trabuc și să cer o pernă pe care să-mi odihnesc tiara. Totuși trag singură concluzia că e un loc care merită fiecare cent dat pe bilet pentru terasa de pe acoperiș de unde vezi Central Park mărginit de zgârie nori.
După culturalizare urmează o plimbare prin parc. Agăț un tonetist indian sau pakistanez și-mi văd mai departe de drumul spre turnul Rockefeller. Ajungem strategic, înainte de apus, ca să ne bucurăm de vederea panoramică a New Yorkului în toate cele trei faze: zi, apus, noapte. Ne place la nebunie, iar soră-mea nu mai contenește să exclame că nimic din ce-are să urmeze n-are cum să echivaleze vederea asta. S-a cam pripit. Dar despre asta, în episodul următor.
Ziua 3
Episodul următor. Zic că s-a cam pripit pentru că în a treia zi la New York o așteaptă o surpriză nemaipomenită: un zbor cu elicopterul deasupra Mahnattanului, cadou de ziua ei de la gașca de prietene.
Pornim la drum cu scopul mincinos de-a prinde feribotul spre Staten Island, dar cu scopul real de-a ajunge pe heliportul de lângă.
O trombonim pe soră-mea – maaaare admiratoare de obiecte zburătoare – că, până vine feribotul nostru, putem merge să ne uităm cum decolează elicopterele. Mușcă gogoașa bucuroasă, fără să pună întrebări. Ajunși acolo, ar cam trebui să facem marea dezvăluire, dar simțim că e loc de-ntins un pic coardaÎi spunem că am „vorbit” cu angajații heliportului și ne lasă să mergem să vedem elicopterele de-aproape. De-a dreptul fericită, nu-i vine să creadă ce noroc pe capul ei. Abia când cel de la poartă ne întreabă nedumerit pe toți trei: „OK, so who’s flying?” Și-i răspundem: „She’s flying” își dă seama că ceva e totuși cusut cu ață albă. Rămâne blocată. Îi dau lacrimile. Râde. Întreabă de mai multe ori dacă e adevărat. Mda. Reacția ei chiar merită toți banii.
Dacă vă doriți un tur cu elicopterul, noi am luat biletele de aici: link. Locul e foarte ușor de reperat, deși am tot citit review-uri ale unora care nu reușeau să găsească heliportul. Feribotul spre Staten Island e gratuit, practic singurul lucru gratuit în New York, și trece pe lângă Statuia Libertății. Plimbarea durează cam o oră dus-întors și e agreabilă. Întorși în Manhattan continuăm spre Districtul Financiar, trecem pe lângă clădirea Bursei din New York, apoi One World Trade Center, un zgârie nor imens înălțat pe locul fostelor Turnuri Gemene. Mergem pe jos prin Tribeca – un cartier pe care eu l-am perceput drept FOARTE newyorkez, deși toate sunt newyorkeze, nu? Ne oprim la Chelsea Market să mâncăm și continuăm plimbarea pe High Line, fostă linie de tramvai transformată într-un parc lung, cu priveliști fermecătoare. Dacă tot suntem în zonă, nu ratăm nici The Vessel, una dintre construcțiile noi ale orașului, sub formă de fagure și finalizată în 2017.
Ziua 4
Ne-o începem cu MoMA. M-aș mai duce? Nu. Dar am eu card de membru? Am! O continuăm cu Gara Centrală, un monument în sine, vedem de aproape Chrysler Building, una dintre cele mai frumoase clădiri din NY, apoi pe jos spre Katz Delicatessen, restaurantul care-apare în „When Harry Met Sally”, unde ne comandăm celebrele lor sandvișuri cu pastramă de vită. Bun? Bun. Foarte bun? Nu neapărat. Dar e unul dintre locurile alea în care-mi doream neapărat să ajung.
În drum spre Katz am trecut printr-un alt cartier destul de jegoșel, East Village, apoi Korea Town. Cum-necum ajungem iar în Cartierul Financiar, iar la apus ne oprim puțin pe malul râului Hudson de unde admirăm priveliștea spre New Jersey.
Pe seară, luăm metroul pentru prima dată.
Ziua 5
Pică duminica. Zi de mers la biserică! Luăm metroul până-n Harlem și ne oprim la slujbă, într-o biserică reperată pe Internet, The Greater Refuge Temple. Suntem singurii albi de-acolo, fapt care ne face să fim priviți un pic cu suspiciune la început, mai ales după ce le spunem din ce țară venim, dar treptat oamenii își domolesc mirarea și ne invită să luăm loc în public. Tot ce pot să spun este că a fost o experiență ca-n filme! După, cel mai cult dintre noi se oprește la Muzeul de Istorie Naturală, iar noi două, suricile, mergem la clădirea în care se presupune că stătea Seinfeld pentru ca apoi să ne relaxăm într-o plimbare lungă prin Central Park. Pe seară, ne primește „Magnolia Bakery” cu câte o banana pudding excepțională.
Ziua se termină în Bryant Park, unde poștim o bere ascunsă în pungă de carton, cum am văzut noi în filme. Cititorule, tu să nu faci ca noi, că cică nu e legal să bei alcool în public nici măcar din pungă.
Ziua 6
Vrem să revedem Brooklynul. O apucăm din nou pe High Line, de data asta cu un popas la Little Island, o insulă artificială inaugurată chiar în 2021 și făcută cadou orașului New York de un prosper om de afaceri. Foarte prosper, mai bine zis, că l-a costat peste 200 de milioane de dolari. Cââââât?!
Ne întoarcem obosiți în Manhattan, iar cina o luăm la un steakhouse cu tradiție, Keens, unde, pe vremuri, se obișnuia ca după fiecare masă să se fumeze câte o pipă. Pipele au fost păstrate, iar acum populează pereții și tavanul localului. Cele fumate de celebrități au fost chiar înrămate. Am reperat pipa președintelui Roosevelt. A fost bun? A fost! Foarte bun? N-aș zice. A meritat trollerul de bani pe care l-am lăsat acolo? Asta chiar nu. Dar era o experiență la care visam în carantină, când nici măcar până la Mega Image nu mă puteam duce fără declarație, așa că era pe lista mea.
Ziua 7
Și ultima zi. Dăm o fugă și până-n Hell’s Kitchen, cartier la doi pași de hotelul nostru, luăm cable car-ul până la Roosevelt Island doar pentru priveliști. La întoarcere, doar revedem în tihnă niște locuri care ne-au plăcut.
Cum sunt prețurile?
Așa cum te-aștepți să fie: mari! Dacă până și-un amărât de bagel cu cremă de brânză și somon e 15 dolari + taxe… Nu mai zic de bacșiș! E cam obligatoriu, iar 20% din notă e doar decent.
Ce ne-a surprins
Curățenia. Ne-așteptam să găsim o metropolă cu multe gunoaie și clădiri neîngrijite, dar am ajuns într-un loc curat (în mare parte). Amabilitatea oamenilor. Ne-așteptam să ne lovim de oameni expeditivi, grăbiți, nerăbdători, dar am avut surpriza plăcută să descoperim că ni se zâmbește și suntem ajutați chiar fără să cerem ajutorul Lipsa aglomerației. Dar asta cred că se datorează pandemiei. M-așteptam să găsim un oraș ticsit de oameni și de mașini, cu un trafic infernal, claxoane și multă poluare. Ce pot să spun e că se circulă mult mai bine ca-n București. Nu e copleșitor. E un oraș mare, dar nu te simți copleșit. Pare că ai și tu un loc acolo, nu te simți nici străin, nici intimidat, nici pierdut. La cea din urmă contribuie și faptul că străzile sunt paralele și perpendiculare, așa că știi în orice moment unde te afli.
Mâncarea
E bună, dar cumva nu reușește să ajungă la nivelul Europei. E adevărat ce se spune despre porții, chiar sunt imense. Un cheesecake acolo era cam cât patru de pe la noi. Foarte multe lanțuri de fast food-uri. De unele am auzi, de altele nu. Noi am mers doar în prima seară la Five Guys pentru că ne era dor și am rămas șocați de cât de mare era porția mică de cartofi prăjiți.
Ce nu mi-a plăcut
Cafeaua. Proastă și la cafenelele așa-zis specialty, unde plăteai preț de specialty. Recunosc, aici m-a cam răsfățat Bucureștiul.
Cum am făcut cu banii
Nu ne-am bătut prea mult capul. Ne-așteptam să putem plăti cu cardul peste tot, inclusiv bacșișul, ceea ce am și făcut. Am avut și câteva sute de dolari cash la noi, dar ne-am întors cu o bună parte din ei.
Cât să stai, ca să înțelegi ceva din orașul ăsta
Ideal, o săptămână. Dar, dacă nu poți, atunci sunt OK și doar 5 zile. Aș zice că-l poți vedea și-n 4, dacă n-ar fi diferența de fus orar care te zăpăcește un pic. Dar la naiba, dacă ai o escală în NY și ai doar câteva ore la dispoziție, merită!
Asta dacă nu ești unul dintre acei oameni care au nevoie de câteva săptămâni într-un loc. Eu nu sunt așa, deci nu știu ce sfat să-ți dau în cazul ăsta.
M-aș mai întoarce?
Da, e unul dintre orașele în care m-aș întoarce. Dar nu cred că prea curând. Deși mi-a plăcut mult, încă nu simt dorul ăla nebun pe care l-am resimțit față de Paris, Londra, Roma, Tokio, Buenos Aires, Rio etc. Poate și pentru că am avut timp să-l savurez pe îndelete și nu m-am simțit grăbită nicio clipă.
Lasă un răspuns